Si tatal:

Si acum:

La expozitia de la Suceava am participat doar sambata cu Tisa, femela ce a obtinut titlul de Best of Breed si s-a clasat pe locul 2 la cel mai frumos ciobanesc romanesc.

Canisa de Runc a participat cu doua exemplare, Rarau si Tisa.

Rarau a castigat titlul de Best of Breed fiind din nou invingator de club, iar Tisa a luat excelent II, fiind invinsa la clasa ei de Ciuleandra de Pont Euxin, o femela foarte frumoasa (fiica din Aram, fratele lui Alma)  care a si castigat titlul de cea mai buna femela invingand-o  pe Petra de Runc (excelent I la clasa ei).  Clasa Junior a fost castigata de Ambra Craiasa Muntilor, fiica din Rarau.

Buzdugan a fost arbitrat drept “depasind conditia de expozitie, prin masivitate”, decizie la care nu avem absolut nimic de comentat, conditia de expozitie fiind un criteriu ce nu are legatura cu standardul sau valoarea exemplarului pentru rasa, ci cu forma considerata de un arbitru potrivita pentru show.

Am promis ca vom discuta un pic arbitrajul expozitiei de club care, dupa cum am spus, ar trebuie sa fie un exemplu de arbitraj dupa standard si un model de urmat pentru toate expozitiile urmatoare.

In linii mari arbitrajul a fost excelent si am sa las pentru la urma aspectul care ma nemultumeste. Departajarea s-a facut intre exemplare reprezentative pentru rasa si nici un rezultat nu a promovat un caine slab in pozitia de castigator de clasa, un lucru foarte normal de altfel. Intre doua exemplare tipice, corespunzatoare standardului si apropiate ca valoare, decizia arbitrului poate fi inclinata de orice amanunt, de la miscare la impresie generala, temperament si asa mai departe.

Daca ne uitam la castigatorii claselor si la multe dintre rezerve vedem mioritici adevarati, ca aspect, forma fizica si miscare, exemplare care mentin rasa pe directia de dorit. Si pentru ca asta este modul in cate exemplarele ce merita folosite in constructia rasei sunt selectate nu pot sa inteleg de ce distanta dintre acestia si cainii atipici nu este clar subliniata.

Nu pot sa inteleg de ce sunt tolerate, mai ales intr-o expozitie de club, exemplare atipice. A nu se intelege ca vorbesc despre alungarea violenta a exemplarelor respective din ring, ma refer insa la depunctarea clara cu explicatiile aferente si diferentierea fara dubiu a acestora fata de mioriticul tipic.

La ce este buna aceasta toleranta? La incurajarea crescatorilor, a proprietarilor? Si daca ii incurajezi intr-o directie totalmente gresita ce ai facut?

Exemplul de mai jos este clar:

La inceputul arbitrajului se remarca (era si culmea sa nu se remarce cand dintr-o mare de mioritici iti sarea in ochi, lucru care oricum ar fi trebuit sa ridice semne de intrebare ) culoarea robei “aproape in intregime neagra” si apoi se da calificativul promitator identic cu a multor alte exemplare de acolo.

Ce spune standardul fara sa lase nici o urma de interpretare :

” Culori uniforme: Câini în întregime de culoare alba sau gri. Roba baltata: Fondul trebuie sa fie alb cu pete bine definite de culoare neagra sau gri ”

Pigmentatia atipica este trecuta, ATENTIE MARE, la defecte eliminatorii. Ei, sa nu iti lase un gust amar faptul ca intr-o expozitie de club un exemplar este considerat promitator desi are un defect eliminatoriu atat de clar, ca oricine pus sa judece cu standardul in mana l-ar remarca?

Este clar ca arbitrul stie foarte bine ca  nu asta e culoarea mioriticului, da un pic nemultumit si jenat din cap, ii explica putin proprietarului ca de fapt raportul de culoare este invers si… si trece peste aspect.

De ce? Cum s-a ajuns aici ? Din toleranta si arbitrajul de “ne cunoastem, hai ca merge…”. Exista un precedent, un exemplar tot asa de negru si la fel de atipic, care nu numai ca a fost tolerat la inceput ( ei, culoarea se va schimba, va spun eu…) dar, chiar si cand s-a vazut ca asta e pigmentatia lui definitiva si ca transmite acest defect eliminatoriu si la pui, a mai si castigat titluri in expozitii.

Cum poate un caine cu cel mai clar defect eliminatoriu posibil sa adune titluri si palmares este un mister pentru mine. Daca pe cel care creste cainele, desi nu pot sa il inteleg crescator fiind, cum poate construi  si transmite un defect eliminatoriu si cum poate cere in expozitii titluri fara sa se gandeasca la prestigiul rasei si la standardul acesteia, macar pot sa vad motive – e greu dupa atata munca, efort, bani investiti intr-o pasiune extraordinar de greu de dus, sa renunti la un caine pentru care ai tras foarte mult.

Insa la arbitrii care puncteaza, ba mai mult dau si si titluri unor exemplare cu DEFECT ELIMINATORIU, nu pot sa vad absolut nici un motiv si nici de necunoastere nu poate fi vorba, nu exista nici un arbitru care sa nu stie culorile permise si defectele eliminatorii la rasa pe care o judeca.

Si uite asa se ajunge ca de la un singur caine atipic, ne-eliminat din expozitie de dragul crescatorului si al unei tolerante prost intelese, sa se ajunga la generatii si generatii cu exponenti de genul asta, dintre care cativa ajung in expozitii spre ghinionul actualilor proprietari, jena arbitrilor si nedumerirea altor crescatori, cum sunt eu, care nu au alta masura in dezvoltarea rasei decat standardul ei.

Am ales acest exemplu pentru ca este vorba de cel mai evident arbitraj pe langa standard, nu pentru ca ar fi singurul tip de defect tolerat, ci cel mai usor de recunoscut. As ruga de altfel sa se inteleaga ca nu atac pe nimeni si ca intotdeauna ma refer la punctul meu de vedere din interiorul rasei, iar daca prin aceasta ating un anume exemplar, crescator, arbitru, expozitie si asa mai departe, este un efect secundar al modului meu de a intelege constructia, promovarea si arbitrajul rasei, in nici intr-un caz scopul observatiei.

De ce sunt atat de pornit impotriva exemplarelor cu defecte clare ce isi continua prezenta nestingherite in expozitii daca nu ajung totusi sa concureze cu cainii mei si pe mine nu ma afecteaza cu nimic? Repet, cred ca pentru a mia oara, un crescator trebuie sa fie interesat de rasa si directia ei in primul rand.

Cu asta in minte cum sa nu te intereseze cand vezi un proprietar si iubitor de mioritici, foarte bine intentionat si clar dorind sa se implice, intrand in expozitie cu un exemplar atipic/defect ( din cauza culorii sau a structurii ogaroide sau a unei linii superioare praf si multe altele?).  De ce a ajuns acel de iubitor de mioritici in posesia si in postura de a prezenta un asemenea exemplar? E clar ca nu din cauza vreunei rele intentii.

A ajuns pentru ca parintii acelui exemmplar au titluri, palmares ( chiar nu conteaza daca nu au pe lista cluburi sau super expozitii castigate,nu, ajung cateva expozitii unde au fost singuri in ring, cateva excelent II, III si e destul de impresionant), iar daca puiul arata ca tata sau mama si acel parinte are palmares cum sa nu creada omul ca intra in posesia unui mioritic adevarat?

In parte din cauza acestui arbitraj si a orgoliului de crescator pus inaintea rasei ajungem sa ne plangem acum ca sunt multe generatii de mioritici care nu mai aduc deloc cu descrierea rasei ca forta, forma, miscare, temperament. Tot din cauza asta incerc sa aduc aici cat mai multe articole despre cum trebuie sa arate/comporte un mioritic tipic, tocmai pentru a invata iubitorii de mioritici sa judece singuri exemplarele pe care le vad.

Insa asta nu ar trebui sa fie treaba mea ci este cea mai importanta menire a arbitrilor, sa stabileasca exemplarele tipice si sa descurajeze folosirea exemplarelor atipice la constructia rasei. Chiar in timpul expozitiei de la Predeal la ringul unde se arbitrau corbii, o rasa in constructie, domnul Munteanu vorbea despre importanta folosirii unor exemplare tipice in aceasta perioada tocmai pentru a forma un set de caracteristici clare, consistente, pentru ca asta inseamna o rasa adevarata. In acest scop a dat o indicatie clara de folosire pentru monta a masculilor aflati in ring in acel moment.

La mioritic lucrul asta nu mai e valabil? Este o rasa atat de frumoasa si de puternica incat ne permitem sa toleram ba chiar sa dam titluri unor exemplare cu defecte grave sau eliminatorii?

Adaug rezultatele complete:

Clasa Baby, 3-6 luni

Best Baby            Jingler in the rain Apuseni  femela  cr. Simutiu Sorin& Diana  pr. Bercea Iulian

Rez.Best Baby     Ferdinand de Leaota    mascul  cr. Pica Romeo  pr. Ungheanu Ionut

Clasa Puppy  , 6- 9 luni

Best Puppy         Bianca Samus Superbus   femela cr. Roman Ioan pr. Pop Marius

Rez Best Puppy  Cliford de Runc  mascul cr. Petru Mustea  pr. Coratu Adrian

Clasa junior  , 9-18 luni

Best junior            Ambra de Craiasa Muntilor  femela cr/pr Tatar Nicolae Ovidiu

Rez Best junior     Dac de Pontul Euxin  mascul cr/ pr Musat Mihail

Best Male Rarau de Runc          mascul cr./pr. Pertu Mustea

Rez Best Male     Iordan de Gotca   mascul cr/pr Gotca



Best Bitch Ciuleandra de Pontul Euxin femela cr/ pr Musat Mihail

Rez Best Beach   Petre de Runc  femela cr. Pertu Mustea  pr.  Ilie Ionel

Cel mai bun caine al rasei

Rarau de Runc  mascul cr./pr. Pertu Mustea     TITUL BOB, INVINGATOR CLUB

In al doilea rand as vrea sa cred ca, tocmai din cele doua motive – prezenta mare a mioriticilor si faptul ca este o expozitie de club, aceasta ar trebui sa fie o ocazie pentru prezentarea unui arbitraj ca la carte, unde sa nu existe discutii si loc de subiectivism si rezultatele sa fie intelese de oricare dintre crescatorii arbitrati.

De multa vreme spun ca singurul arbitraj care poate lasa o asemenea impresie si singurul mod de arbitraj care face cinste unui concurs canin este cel dupa standard. Este oarecum trist sa trebuiasca sa militezi pentru acest mod de a analiza cainii cand el ar trebui sa fie de fapt singurul prezent in orice expozitie.

La noi insa e un pic altfel, dupa cum am mai explicat si cu alte ocazii de multe ori arbitrajul se face mai mult pentru incurajarea crescatorului decat pentru tipicitatea cainelui, lucru oarecum de inteles cand e vorba de expozitii cu 1-2 exemplare in ring.

De ce spun de inteles ? Nu, nu pentru ca titluri date ignorand defecte de standard aduc vreun beneficiu rasei, ba chiar din contra, ci pentru ca traditia de prezenta in expozitii si a crescatorilor de show este departe de a fi stabilita pentru rasele romanesti. Nu ne putem compara cu zecile de ani de expozitii, campionate internationale, arbitraje pe fiecare amanunt al standardului pe care alte rase europene le au in spate.

Din acest motiv probabil ca arbitrii incearca sa balanseze analiza exemplarelor prezente in ring cu incurajarea crescatorilor cu titluri date unor exemplare care dupa standard nu prea ar avea cum sa faca performanta. Am tot zis ca se face un mare deserviciu rasei dar pana la urma inteleg ca munca unor oameni trebui punctata cumva si cand concurenta este foarte mica sa se intample si asa ceva.

Cand insa expozitia este de club ( in mod normal cel mai aprig aparator si promotor al tipicitatii unei rase) si prezenta este atat de bogata, cred ca ar fi o palma data rasei, bunului simt si crescatorilor prezenti ca arbitrajul sa nu fie mulat perfect pe standard. Cred sincer ca directia unei rase si modul de a intelege valoarea unor exemplare trebuie sa fie data de club, iar crescatorii sa se ghideze in liniile pe care le formeaza dupa aceasta directie.

Sa trecem la lucruri concrete, punctand cu citate din standardul rasei aspecte care dupa parerea mea fac diferenta intre un exemplar tipic si unul mai putin valoros si peste care un arbitru pregatit nu are voie sa treaca, fiind si foarte simplu de remarcat:

” Bot: Usor mai scurt decât craniul; bine dezvoltat, se îngusteaza progresiv catre trufa si niciodata nu este ascutit “

“ Linie superioara: Dreapta, bine sustinuta”

” Spate: Orizontal, puternic si musculos ”

” Crupa: Musculoasa si potrivit înclinata catre baza cozii ”

” Linie inferioara: Usor ridicata, fara a fi însa foarte supta (de tip ogar) ”

” Vedere de ansamblu: Foarte musculoase si puternice, drepte si paralele vazute din spate. Angulatii putin deschise.”(membre posterioare) ”

” Jareti: De înaltime medie; puternici, bine angulati, nedeviati spre interior sau exterior. ”

” Miscare armonioasa, supla, bine coordonata, puternica si facila. Miscarea preferata este trapul. Galopul este sustinut si echilibrat.” ( o miscare slaba, impiedicata, venita tot din cauza unor deviatii de la punctele din standard expuse mai sus, scoate exemplarul din tipicitate – este de nepermis sa nu depunctezi un exemplar dintr-o rasa rustica/utilitara creata sa fuga cu turmele si sa lupte cu ursul pentru lipsa de rezistenta si miscare slaba, mai ales daca e vorba de una-doua ture de ring care il dau gata). ”

” Culori uniforme: Câini în întregime de culoare alba sau gri. ”

Roba baltata: Fondul trebuie sa fie alb cu pete bine definite de culoare neagra sau gri ” ( aici cred ca nu e foarte dificil sa iti dai seama ce exemplare intra sau nu in standard, la urma urmei stim cu toti sa recunoastem culorile alb,gri,negru si prezenta lor in pete bine definite sau nu… nu? )

Defecte :

” Coada rasucita pe spate, coada în inel ”

” Coate deviate spre exterior sau interior ”

” Miscare greoaie ”

” Defecte grave: ”

” Linie superioara deformata ”

” Labe deschise, rasucite spre exterior sau interior (panard sau cagneux) ”

” Jareti de vaca ”

Faptul ca am citat cateva din alineatele standardului nu inseamna ca restul pot fi ignorate, arbitrajul trebuie facut dupa intregul standard, le-am evidentiat pe cele de mai sus pentru ca sunt, desi extrem de evidente si usor de vazut, printre cele mai ignorate de arbitrii. Iar rezultatele se vad, caini nu numai cu abateri sau defecte ci cu defecte grave au in palmares titluri si asta le da ocazia sa mai strice cateva generatii si media tipicitatii exemplarelor rasei.

Un lucru pe care multi inca refuza sa-l inteleaga este ca mioriticul nu concureaza cu mioriticul ci cu alte rase europene. Dupa parerea mea un mioritic poate sta fara probleme langa orice alt caine, indiferent de rasa, datorita caracterului extraordinar, robustetii si rezistentei la efort si a unui aspect deosebit, frumos si impunator.

Este insa vorba despre un mioritic tipic, in nici un caz un caine care va lesina dupa o suta de metri de miscare, cu picioarele apropiate si incalecandu-le in mers/fuga, cu spatele praf si crupa inexistenta sau aspect ogaroid, nu va lasa aceeasi impresie.

Iar daca acest gen de exemplar nereusit mai are si titluri atunci el va fi considerat un exponent tipic al rasei si tot mioriticul va fi desconsiderat. Aici vorbim din punctul de vedere al iubitorului obisnuit de caini caci el dicteaza raspandirea unei rase si tot el ajuta crescatorii sa isi mentina pasiunea.

Ce astept eu de la expozitia de club de la Predeal? Sa iasa in fata , in urma unui arbitraj corect, mioriticii tipici. Foarte simplu explicat sa nu existe arbitraj numai la ochi, fiecare caine sa fie examinat atent cu mana, urmarind liniile corpului si corectitudinea lor, observand cainile in miscare, adica exact toate procedeele unui arbitraj normal.

Pentru fiecare abatere de la standard, nu mai vorbesc defect, exemplarul in cauza sa “adune” cate un minus iar la urma, din nou repet asa cum este normal, sa ramana exemplarele fara minusuri sau cu cele mai putine.

Acestea sunt exemplarele tipice si doar cand mai multi mioritici sunt la fel de reprezentativi pentru rasa, deci au adunat acelasi “punctaj” ( conform standardului nu simpatiei sau parerii subiective ale unui arbitru) doar atunci clasamentul poate fi facut in functie de preferintele celui care arbitreaza ( ca e mai mare, ca e mai frumos, ca alearga mai bine, etc.).

Sper din tot sufletul ca pe langa prezenta in numar mare a mioriticilor expozitia sa aiba parte si de un arbitraj excelent. Vom reveni cu video si analize dupa.