Ma vad nevoit insa sa iau pozitie cu privire la unele reactii aparute in mediile de care vorbeam mai sus, nu ca sa corectez pe cineva (sunt absolut convins ca reactii atat de neargumentate si absurde nu pot sa provina de la persoane ce pot fi corectate) ci pentru ca publicul iubitor de mioritic sa aiba acces si la o parere pertinenta si argumentata privind diferite aspecte din cresterea rasei.

Acesta este primul articol dintr-o serie mai lunga intitulata „Pentru rasa”, serie gandita sa contribuie la educarea iubitorilor de mioritic, proprietari dar nu neaparat crescatori, cu privire atat la chestiuni de strategie si obtinere a exemplarelor de valoare, cat si de analiza a unui mioritic din punct de vedere al tipicitatii si valorii. Parerea mea este ca odata ce publicul iubitor si cumparator de mioritici va sti exact ce sa caute, crescatorii vor fi prea ocupati sa-si imbunatateasca liniile proprii si sa munceasca la eliminarea unor defecte clare pentru a mai avea vreme de pozitii absurde pe forumuri, mailuri si asa mai departe.

Astea fiind spuse sa intram in subiectul articolului de astazi.

Anul trecut Rarau si-a dovedit valoarea in nenumarate randuri, lucru confirmat pe final de an cu titlul de invingator de Club, devenind pe buna dreptate cel mai ravnit caine pentru monta, lucru tradus in foarte multe cereri de acest fel din partea crescatorilor din tara si din strainatate.


Mi se reproseaza ca nu am acceptat automat aceste cereri, indiferent de femelele doritoare; pana aici reprosurile descriu o situatie reala, pe care o voi motiva imediat, insa atacurile continua cu pozitii de genul “nu il intereseaza deloc rasa, face un deserviciu rasei” si alte alaturari de cuvinte prin care mi se face morala pentru comportamentul meu daunator rasei mioriticului.

Nu va pot descrie elegant cam cat de lipsite de suport sunt aceste afirmatii, dar pentru ca ele sunt adresate publicului larg, necunoscator dar iubitor de mioritic, ma simt nevoit sa clarific situatia apeland la fapte si date reale fara lamentari, dorinte proprii sau exagerari.

Orice crescator mai vechi stie ce mascul reprezentativ si perfect mulat pe standardul mioriticului a fost Martin. Tanar fiind, mi se parea aproape un favor cand cineva venea la monta si nu refuzam pe nimeni, lucru ce a dus la nenumarate “promotii” de miorei cu caracteristici care de care mai variate, dupa valoarea si linia femelelor ( indiferent cat de bine transmite masculul el nu poate corecta toate defectele clare ale liniei din care provine femela, lucru valabil si invers).
Odata cu maturizarea si acumularea mai multor cunostinte despre rasa si despre comportamentul crescatorilor si al iubitorilor de mioritic, mi-am dat seama de doua lucruri:

- prezenta unui nume sonor, castigator de titluri si recunoscut drept valoare a rasei in genealogia unui cuib inseamna ca puii se vor vinde mai repede si mai bine si ca vor fi folositi pe viitor in constructia rasei.  Deci daca Martin era pus pe o femela foarte slaba iar puii rezultati erau mediocrii, ei se vindeau la fel de bine ca niste pui valorosi (lumea uitandu-se la pedigree si atat) si urmau a fi folositi in continuare in rasa, cu toate defectele lor, cot la cot cu puii cu adevarat reprezentativi petru rasa, proveniti din imperecherea lui Martin cu niste femele de calitate;

- indiferent de cat de clar este mostenit defectul unul pui de la parintele din interiorul canisei (sa spunem ca e vorba de un defect in linia spatelui care este prezent de zece generatii in linia respectiva) tot timpul crescatorul va da vina pe parintele din afara canisei (una din pozitiile care sunt absolut de neinteles pentru mine).

Asa ca sa imperechezi un caine bun cu toate femelele care apar, indiferent de valoarea lor sau compatibilitatea liniei cu a ta, este departe de a face un serviciu rasei ba dimpotriva. Va promova si va vinde pui slabi in interiorul rasei care datorita pedigree-ului vor fi folositi in continuare si va apropia liniile de sange dintr-un sezon (daca acceptam toate solicitarile cred ca Rarau ar fi avut peste 10 cuiburi intr-un sezon in afara canisei mele) nici asta nefiind un beneficiu pentru rasa.

Bineinteles ca nu toate femelele in discutie sunt slabe, unele fiind chiar valoroase, insa acum intervine o mare problema. Ce te faci cu crescatorii care refuza de ani de zile sa recunoasca defectele liniilor proprii, le ascund cat pot in show-uri cu tehnici si tactici care mai de care mai ingenioase si refuza sa inteleaga ca rasa nu are nevoie de perpetuarea lor? Cum poti sa ii spui unui asemenea crescator, sincer si fara ocolisuri ca femela respectiva e foarte slaba calitativ, iar daca ar fi fost a ta nu ai folosi-o la constructia liniei nici picurat cu ceara?

Pai nu poti, ca ar lua-o ca pe un afront personal (rare sunt cazurile in care poti analiza deschis exemplarele unei canise si schimba pareri reale si asta in general cu crescatori mai putin vechi care sunt dispusi sa asculte) si atunci esti in situatia de a nu putea refuza pe motive de valoare a catelei si, pentru ca nu vrei sa faci vreo diferenta intre crescatori, vei evita sa faci monte pentru o catea de-a unuia dintre ei ca ceilalti sa nu considere ca ai ceva impotriva lor.
Cu alte cuvinte esti pus in situatia (daca vrei sa mentii o relatie buna asa cum imi place mie sa urmaresc) sa accepti toate femelele sau nici una, tocmai pentru ca argumentele bazate pe calitatea catelei sau a liniei nu pot intra in joc, desi ele ar trebui sa fie singurele criterii luate in calcul.

Asta a fost si cazul lui Rarau, am facut monte de proba sa vad ce transmite si fiind foarte multumit am considerat ca amprenta unui caine de valoare merita sa fie pusa pe femele una si una iar puii sa aduca un plus de valoare rasei. La fel nu mi s-a parut normal ca odata ce Rarau asteapta oferte de achizitionare (am explicat intr-un articol precedent motivatia acestei mutari) sa fac 10 monte cu el rapid, sa iau banul gros, sa inund piata cu pui, cu atat mai mult cu cat una din conditiile vanzarii lui Rarau este ca el sa nu fie montat excesiv in vederea castigului financiar imediat (avand in vedere cat este de dorit, Rarau ar scoate intr-un sezon mai multi bani din monta decat pretul platit).

In concluzie selectia dura la oferirea lui Rarau pentru monta e gandita atat din perspectiva rasei (iar dupa parerea mea orice exemplar de mioritic valoros, femela sau mascul, indiferent de carui crescator ii apartine, trebuie imperecheat doar cu exemplare cu care poate sa dea pui cu potential mare), cat si din conduita corecta fata de un eventual cumparator.

Chiar daca nu era vorba de toate astea si as fi vrut sa nu imi fac concurenta propriilor pui dintr-o linie in care am muncit atat sa o obtin, cu pui de la canise la  care unele caracteristici nu mi se par a reflecta directia buna pentru mioritic dar care sa aiba tata De Runc (eventual care sa si fie de vina pentru defectele pe care liniile respective le conserva cu sfintenie de generatii).

Chiar daca, constient ca astfel de pui or sa se dea rapid pentru ca oricat de restrans ar fi publicul cumparator de la noi tot reactioneaza bine la o linie puternica,mai ales ca multi dintre cei interesati se simt descurajati de faptul ca la mine multe rezervari sunt facute in avans si ar cumpara rapid din alta parte, fara sa ii intereseze ca genetica altei linii poate duce si la alte rezultate decat cele tipice liniei de Runc, as fi vrut sa evit o astfel de situatie.

Repet si chiar daca ar fi asa, care ar fi problema? Mi se atrage atentia, cu o lipsa de argumente absolut jenanta, ca nu ma gandesc la rasa. Oare crescatorii care perpetueaza linii care transforma mioriticul dintr-un caine puternic, activ, echilibrat, intr-un caine timorat, fricos, lipsit de eleganta si vitalitate in miscare si, pentru a le fi mai usor sa-si vanda puii ( care din cauza generatiilor trecute au deja o reputatie nu tocmai stralucita), considera ca le e cineva dator sa faca tot ce poate pentru a corecta ce transmit femelele si in conditii amicale, au calitatea sa reproseze ceva unuia care a obtinut tot  prin munca proprie, fara lamentari, fara favoruri, fara milogeli pentru conditii preferentiale, fara nimic?

Iar daca e vorba despre masculi care nu au fost obtinuti in canisa ci descoperiti, va asigur ca nici asa nu e simplu. Presupune lungi  drumuri prin tara, prin cele mai diverse locuri si contacte cu o foarte variata paleta de oameni, deci saptamani intregi pierdute pe an pe urma unor caini. Mai presupune reconstructia genealogiei din vorba in vorba si proprietar in proprietar pentru a vedea daca respectivul caine are si in spate caractere bune de transmis sau nu.

Dupa asta cainele trebuie prezentat in expozitii si arbitrat pentru a castiga dreptul de monta si munca nu se sfarseste aici. Urmeaza o imperechere de test cu o femela despre care se stie ce transmite pentru a vedea in mediu controlat bagajul genetic de care dispune masculul. Nu am vazut crescatori care sa urmeze aceleasi eforturi pentru multi totul oprindu-se la „nu are acte? E slab tare” (descriere a lui Buzdugan care odata scos din anonimat a luat titluri de Best of Breed ).

E usor sa spui dupa ce ai rezultatele muncii de mai sus in fata – vreau sa vin la monta la cutare mascul cu o femela a mea – si vad ca e si mai usor sa spui cand esti refuzat ca nu se tin cont de interesele rasei, dar oare eu cand am nevoie de sange strain pentru linia mea de ce nu am si eu la dispozitie masculi crescuti sau descoperiti dupa asemenea eforturi? Si mie mi-ar fi mai usor decat sa-mi pierd saptamani pe drum…

Sunt extrem de dezamagit  de astfel de pozitii si voi rezerva pentru articolele viitoare mai multe puncte despre cum cred eu ca ar trebui ajutata rasa si ce am inteles sa fac efectiv in acest sens (nu la nivel declarativ pe forumuri) pentru a-mi clarifica si mie si cititorilor mei situatia privind reprosul asta incredibil de a „ma bate in piept ca iubesc rasa” cand pe mine de fapt nu ma intereseaza.

Sper  sa devina  clar si din articolul curent si din urmatoarele cum se comporta un crescator implicat in constructia unei rase puternice si diferenta fata de cei care confunda interesul propriu, goana dupa pui si clienti cu binele rasei.

Bistra

Ambra

Tisa

Am reusit sa fixam o talie medie spre mare la cele trei junioare ale canisei ( Bistra 71 cm, Tisa 74 cm, Ambra 76 cm) si toate au muscatura perfecta. Au fost toaletate intensiv pentru a usura schimbarea parului de pui cu cel de adult, iar culoarea neagra incepe sa se transforme in gri carbunos.

Mai multe poze:

Cezara promite sa devina o catea excelenta pentru show si reproductie. In scurt timp dentitia i se va schimba complet si promite a fi o muscatura perfecta.

Cezara este disponibila.

In cadrul expozitiei de la Alba Iulia 25.09.2011, canisa de Runc a participat cu Rarau, un exemplar pe care l-am prezentat aici pe larg, urmarindu-i impreuna evolutia.

Rarau a castigat titlurile excelent I CAC si CMBCR, iar in expozitia de club aceleasi titluri plus cel de Invingator Club  2011. Lupta pentru titlu s-a dat intre Rarau si Safir de Runc (ca o confirmare a valorii exemplarului si a cuibului din care face parte, amintim rezultatele fratelui lui Rarau, Remes, cel mai tanar campion junior al Poloniei si al sorei sale Roua, campioana de juniori la noi).

Dupa cum am promis, postam un scurt video cu puii din Alma si Buzdugan jucandu-se. Video-ul a fost filmat odata cu pozele de prezentare, puiutii crescand mult de atunci. Din cuib mai sunt disponibile 3 femele dupa cum puteti vedea in articolul anterior.